Acum este Mie Sep 20, 2017 4:05 pm


Scrie un subiect nou Răspunde la subiect  [ 7 mesaje ] 
Autor Mesaj
 Subiectul mesajului: Un bilant dupa 2 ani de la inceperea tratamentului
MesajScris: Sâm Ian 21, 2012 6:01 pm 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: Mar Iul 06, 2010 6:19 pm
Mesaje: 2698
Localitate: Bucuresti
Deci, am inceput de aici:
viewtopic.php?f=9&t=8

Iar acum suntem aici:
- fara tratament de nici un fel de aproximativ 6 luni, timp in care nu s-au manifestat nici un fel de "recaderi" in comportamentele initiale; asta inseamna ca nu au aparut restrictii alimentare, nu au aparut stresuri dupa mese, nu s-a renuntat la dulciuri sau alte alimente considerate inainte "periculoase", nu au aparut nervozitati de nici un fel, nu s-a marit exercitiul fizic, noaptea se doarme bine, relatiile sociale sunt mai bune decat oricand...
- anorexia nu mai e vazuta ca un lucru bun, ca o solutie; nu-si mai "iubeste" anorexia. Rita vorbeste cu prietenele despre propria greutate fara complexe. Isi gaseste constitutia atletica ca fiind foarte utila si potrivita pentru stilul ei de viata, care e foarte dinamic. Crede ca un alt fel de costitutie, mai subtire, mai firav, ar impiedica-o sa faca ce face acum.
- a crescut foarte mult gradul de independenta, alegerile sunt in totalitate asumate, gandite. La nevoie, atunci cand sunt contestate de cineva, chiar si de cineva cu autoritate, sunt aparate si argumentate;
- relatia cu colegii de clasa (punctul nostru slab) s-a normalizat; ce inteleg eu prin asta: daca inainte neacceptarea de catre toata lumea era vazuta ca o imensa problema, acum s-au facute alegeri pentru integrarea in grupul preferat de colegi (preferinte pe baza de pasiuni comune, placut-vazut, stil de comportament), iar cei care au ceva de comentat privitor la aceste alegeri sunt tratati cu calm si fara prea mare atentie; a disparut in totalitate acea nervozitate legata de persoane si situatii noi; Rita deja a evoluat de multe ori in public fara trac, fara probleme, perfect sigura de ea.
- mancatul in public cu colegii si prietenii e perfect normal, se face in mod curent;
- s-a mers in tabara (deci plecare de acasa mai mult de o saptamana) si greutatea nu s-a modificat, nu au aparut probleme la mese;
- increderea de sine este extraordinara, chiar la un nivel peste cel al majoritatii colegilor;
- capacitatea de initiativa a crescut enorm: Rita a facut mai multe propuneri care au fost acceptate de grup, a organizat cu succes mai multe activitati, participa cu multa incredere la coordonarea lor;
- pentru ca-si manifesta perfectionismul intr-un mod pozitiv, a fost remarcata exact acolo unde dorea cel mai tare si de anul acesta va incepe sa castige pe cont propriu primii ei bani, fara interventia catusi de putin a familiei; pentru o fata de 16 ani mi se pare exceptional! A demonstrat ca daca isi doreste foarte tare ceva nu are probleme in a persevera, a avea rabdare si a obtine in cele din urma.
- nu in ultimul rand, se imbraca foarte feminin, in culori pastel, foarte vioaie, vesele. Negrul a cam disparut din garderoba. Cochetaria a reaparut, interesul pentru farduri, indrazneala in felul de a fi si de a se imbraca, fara excentricitati, dar placut si interesant.

Ok, probabil ca as putea continua cu laudele inca o pagina, dar nu are nici un sens: pe scurt, in 2 ani si-a castigat independenta psihica si, ca urmare, aproape si pe cea materiala :-) .

Ce a mers la noi si pot sa recomand:

- cat a durat tratamentul medicamentos am tinut cont de fiecare plangere a Ritei legata de el si am mers la d-na doctor sau macar am dat un telefon, astfel incat sa poata sa-si exprime problema; intotdeauna d-na doctor a ajustat tratamentul sau a explicat de ce trebuie sa aiba rabdare pentru a se obtine un anumit efect. A fost de fiecare data foarte bine ca am procedat asa. Pana si intreruperea medicatiei a fost lasata la latitudinea Ritei (dar a durat cel putin un an totusi - mai precis 1.5 ani, ce e drept in doze din ce in ce mai mici, chiar minuscule pe final). Pe toata durata tratamentului acesta a fost ajustat in functie de nevoi, uneori prin modificarea/schimbarea medicatiei, alteori prin ajustarea dozelor.
- in primele cateva luni de la inceperea tratamentului (decembrie 2009) am luat majoritatea hotararilor legate de mese (am mai scris insa cum le-am luat: am anuntat niste reguli, am pledat pentru ele, am explicat ca ne gandim numai la binele ei, i-am repetat mereu si mereu cat de mult o iubim si cat de tare ne gandim la sanatatea ei, am fost cat de blanzi am putut, fara certuri, multe pledoarii, am mai lasat si de la noi, am mers saptamanal la d-na doctor pentru ajutor o lunga perioada de timp, ne-am bizut si pe tratament si am avut multa rabdare); in rest insa ne-am manifestat foarte putin autoritatea: nu am fortat nimic, daca totusi doream sa obtinem un anumit lucru pledam cat puteam pentru el, dar alegerea i-a apartinut in totalitate Ritei, chiar si atunci cand nu eram de acord cu acel lucru (asta ne-a cerut mult efort si mult talent oratoricesc, a fost un lucru foarte greu, SA CEDAM; dar am decis sa-i respectam dorintele, chiar daca nu ne plac intotdeauna, si am facut-o). Deci, am mers pe ideea ca Rita e o fata foarte inteligenta, care are nevoie de ajutorul nostru, dar e perfect capabila sa gandeasca pentru ea. Ca exemplu suplimentar: la un moment dat am rugat-o sa intre intr-un program educational care ni s-a parut ca-i ofera anumite oportunitati, dar cand a decis sa iasa din el nu am comentat, ci i-am spus ca face cum crede ea ca e mai bine pentru ea si e ok si pentru noi. Si asa a si fost.
- am incurajat-o sa abordeze oamenii care i se par interesanti si chiar am exersat cum (ca la teatru, cand repeti o scena, dar intr-un mod cat mai amuzant); acum unul dintre acesti oameni interesanti e una dintre cele mai bune prietene - n-ar fi avut-o daca nu isi lua curajul in dinti si n-ar fi aplicat micul nostru scenariu;
- am laudat fiecare activitate, actiune, lucru pozitiv, cat de mic, fiecare reusita, si daca o actiune nu era in intregime pozitiva, sau se dovedea o greseala, am cautat in ea partea pozitiva pe care sa o laudam! De exemplu: o nota mica - "Se mai intampla, nu poti fi perfecta in toate! Ma bucur ca nu pui asta la inima! E foarte matur din partea ta sa nu te judeci foarte sever - oricui i se poate intampla sa nu fie in permanenta la nivelul cel mai bun." Sau: s-a certat violent cu un coleg care a jignit-o - "Greseala e a lui, ca te-a jignit, nu a ta, ca te-ai suparat. Oricine s-ar fi suparat! Pentru ca nu e un domn, data viitoare anunta-l ca nu-i mai acorzi atentie, pentru ca nu merita!". Poate vi se pare ca nu au efect pe moment, sau ca sunt greseli ca incurajezi o "contraperformanta", dar scopul e marirea increderii de sine a copilului, iar asta se face cu scoaterea in evidenta a partilor bune, NU cu sublinierea partilor rele.
- am incurajat-o sa gaseasca ceva extrascolar care sa-i placa: noi am propus cursuri de dans (nu i-a placut in cele din urma), cursuri de autoaparare (nici pomeneala!) - dar in cele din urma a gasit singura ce i-ar place sa faca: cursuri de teatru, care i-au si placut atat de tare, incat face si acum. S-a dovedit, ca in multe alte cazuri cand a ales singura, cea mai buna alegere! Inca un motiv ca sa pledez pentru respectarea alegerilor personale!
- cursurile de teatru au fost o alegere geniala si au facut restul: au fost completarea care lipsea pentru castigarea libertatii de miscare si exprimare, a increderii de sine. Le recomand calduros, poate merg si la altii! Stiu insa ca alte fete au fost satisfacute si cu alte alegeri, deci poate ca recomandarea cea mai buna ar fi sa incurajati o activitate extrascolara, la alegere, sa permiteti tatonarea mai multor posibilitati, pana se gaseste cea care sa capteze interesul si imaginatia! Trebuie sa fiti dispusi sa ajutati la aceasta tatonare: cu drumuri cu masina, cu bani, cu timp, cu telefoane, etc.

Ce a mai ramas:
- inca are nevoie, din timp in timp, de confirmarea ca arata bine - dar cred ca e mai mult o obisnuinta, o reminiscenta care va dispare curand. Din intrebare a disparut teama, nervozitatea...

Ce am gresit:
- am gresit multe, dar nu ne-am uitat niciodata inapoi cu manie ;) . Poate ca am fost uneori prea insistenti, poate ca am pledat prea mult...Asta e! Ne-am cerut scuze de multe ori, am pledat pentru noi si pentru actiunile noastre si le-am justificat prin dragoste. N-am lasat niciodata loc de indoiala asupra intentiilor noastre bune - si asta a fost un lucru bun! Daca am simtit ca gresim , am spus-o de fiecare data: imi amintesc odata ca discutam foarte aprins cu Rita despre ceva (nu-mi mai amintesc ce) si am simtit ca am vocea prea ridicata, ca fac prea multa presiune, si m-am oprit brusc si am spus chiar atunci: "Stai putin, nu fac bine! N-ar fi trebuit sa tip, imi pare rau, nu vroiam decat sa...(subiectul in cauza), dar n-ar fi trebuit sa ma infierbant asa! Scuza-ma, iubita! Hai sa ne gandim altfel, poate ma ajuti sa imi iasa mai bine!" Recunoasterea propriei greseli a ajutat intotdeauna, pentru ca stiu ca sunt un om rezonabil, doar ca nu ma exprim intotdeauna asa cum as vrea.

_________________
Legile naturii nu se schimba. Noi trebuie sa ne schimbam.

Nu suntem singuri: ne avem unii pe altii.

Anorexia si bulimia sunt boli, nu fitze, nu mofturi, nu alegeri! Aceste boli se trateaza, nu se ascund! Ajuta si tu! Fii activ, fii voluntar!


Ultima oară modificat de e-lili pe Vin Mai 11, 2012 2:52 pm, modificat 1 dată în total.

Sus
 Profil  
 
 Subiectul mesajului: Re: Un bilant dupa 2 ani de la inceperea tratamentului
MesajScris: Mie Ian 25, 2012 12:09 pm 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: Mar Iul 06, 2010 6:19 pm
Mesaje: 2698
Localitate: Bucuresti
Ca un facut, ca tot vorbeam de acest bilant dupa 2 ani de tratament, am participat si la creearea unui reportaj privind bolile de alimentatie - ceea ce incununeaza frumos aceasta introspectie intr-o perioada foarte plina, foarte importanta si valoroasa din viata noastra.
Cum au decurs aceste filmari si ce am aflat din ele mi se pare la fel de important. Am scris despre asta la sectiunea de stiri si am pus si aici, pentru ca e si o experienta care merita impartasita:

Citat:
Feedback de ieri: s-a filmat materialul cu noi (toata familia). A fost foarte-foarte interesant - poate n-o sa va vina sa credeti, dar a fost chiar placut! Am avut ocazia sa revedem tot ce a fost in ultimii ani din unghiul fiecaruia, si am descoperit lucruri noi (dupa atata timp, inca ne surprindem! ;) ): fiecare dintre noi a avut o experienta comuna si una complet proprie, separata, si ramas cu amintirile sale deosebite de ale celorlalti in unele puncte, de parca de pe cararea asta a experientei presarata cu fapte si ganduri am fi strans fiecare ce ne-a atras atentia mai tare, ce ne-a marcat mai mult, dar fiecare altceva. De exemplu, am ramas surprinsa sa descopar ca in perioada cand inca nu ajunsesem la d-na doctor Ciobanu si nu aveam inca diagnosticul de anorexie, vizitele noastre la nutritionist nu au lasat aproape nici o urma in memoria Ritei - in timp ce pentru noi erau importante, pentru ea nu au avut nici o semnificatie, deci nu le-a "inregistrat" peste acesti ani. N-au intersat-o - nu le-a pastrat ...nu e un lucru extrem de interesant? Imi intareste convingerea - exprimata si prin alte posturi, ca momentul ajungerii la specialistul psihiatru/psihoterapeut este cel decisiv, "miscarea corecta", si ca apelarea la alte forme de posibil tratament este, in principiu cel putin, o intarziere in a gasi raspunsul corect.
Pe sotul meu l-a marcat lipsa aproape brusca de dialog in care plonjase Rita ca urmare a imbolnavirii. A fost socat de faptul ca brusc nu pareau sa mai vorbeasca aceeasi limba... si faptul ca a trebuit sa faca ceea ce nu facuse toata viata lui: sa manance de dimineata, ca sa tina companie Ritei... :)) A fost un dulce!
Eu cred ca am pus accentul - sper cel putin! - pe partea pozitiva a experientei noastre, pe ce a adus bun in viata noastra: unitatea familiei, concentrarea pe ce e cu adevarat valoros in noi si in viata noastra, ne-a intors mai mult catre noi si mai putin catre evenimentele exterioare, materiale. Cred ca e o experienta din care am iesit intariti.
Rita a fost intr-adevar starul serii - cat e de matura, cat e de implicata, cat de tare poate sa sondeze in ea insasi si sa scoata la lumina ce a trait si ce a gandit!
Ca orice metoda de exersare a sinceritatii, si aceasta filmare ne-a lasat mai uniti, mai increzatori... desi am stat pana la 12 noaptea (saraca d-na Avram era moarta de oboseala! - si noi la fel, pana la urma) ne-am simtit extraordinar! Trebuie sa spun ca am fost impresionata de modalitatea relaxata si placuta de filmare! Una peste alta, a fost un moment pozitiv si abia asteptam sa vedem ce a iesit!

Am facut gafe, balbe? Hehe, DA! Destule - dar e ok! Or sa mai taie, or sa mai tunda la montaj... si daca n-o sa taie si tunda chiar asa de mult, e ok si asta, suntem oameni normali, iar oamenii normali fac si balbe!

Rita avea ciorapii murdari (venea direct de la scoala)... :))

_________________
Legile naturii nu se schimba. Noi trebuie sa ne schimbam.

Nu suntem singuri: ne avem unii pe altii.

Anorexia si bulimia sunt boli, nu fitze, nu mofturi, nu alegeri! Aceste boli se trateaza, nu se ascund! Ajuta si tu! Fii activ, fii voluntar!


Sus
 Profil  
 
 Subiectul mesajului: Re: Un bilant dupa 2 ani de la inceperea tratamentului
MesajScris: Mie Ian 25, 2012 12:28 pm 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: Mar Iul 06, 2010 6:19 pm
Mesaje: 2698
Localitate: Bucuresti
Mi se pune uneori o intrebare ce merita un raspuns scris: "Cum poti sa consideri imbolnavirea copilului tau de anorexie - o experienta pozitiva?" Si Ritei chiar i s-a pus si la reportaj intrebarea daca regreta ceva, daca ar schimba ceva. Si raspunsul - chiar nu discutasem despre asta impreuna, dar am constatat ca avem vederi comune in acest punct esential - a fost ca nu regreta si nu ar schimba nimic, pentru ca e o experienta din care am iesit mai puternici si face parte din viata noastra.
Bineinteles ca nu intotdeauna am privit asta ca o experienta buna. Cand s-a imbolnavit am disperat, am considerat-o o catastrofa (lucru normal si de inteles - asta se intampla, am observat, cu toti parintii). Acum cred ca aveam nevoie sa trecem prin ce ne-a condus copilul nostru, ca sa devenim mai buni si sa invatam si lectia generozitatii.
Si atunci (cand disperam), si acum (cand privim trecutul ca pe o lectie ce merita invatata) aveam perfecta dreptate.
Ce a facut aceasta experienta sa fie una pozitiva?
Faptul ca am parcurs-o impreuna, cu totii, ca nu am lasat doar pe unul din noi raspunderea, ci am impartit-o intre noi, ca nu ne-am lasat acaparati de disperare - si faptul ca am acceptat sa o impartasim. Forumul a fost pentru noi o forma de terapie, iar colaborarea cu ceilalti ne-a facut sa ne simtim utili si implicati in ceva bun.

_________________
Legile naturii nu se schimba. Noi trebuie sa ne schimbam.

Nu suntem singuri: ne avem unii pe altii.

Anorexia si bulimia sunt boli, nu fitze, nu mofturi, nu alegeri! Aceste boli se trateaza, nu se ascund! Ajuta si tu! Fii activ, fii voluntar!


Sus
 Profil  
 
 Subiectul mesajului: Re: Un bilant dupa 2 ani de la inceperea tratamentului
MesajScris: Mie Ian 25, 2012 4:56 pm 
Neconectat

Membru din: Mar Noi 29, 2011 4:34 pm
Mesaje: 21
Bilantul vostru ne este de mare folos. Ai sintetizat Lili multe din intrebarile pe care le aveam. Implicarea voastra este fantastica atat pentru Rita cat si pentru tot grupul.
Rita este o fata minunata iar voi niste parinti extraordinari.
Legat de "aspectele pozitive ale anorexiei" si eu am gasit astfel de aspecte. Din toate avem de invatat, nimic nu apare intamplator in viiata noastra. Va multumesc si va pup


Sus
 Profil  
 
 Subiectul mesajului: Re: Un bilant dupa 2 ani de la inceperea tratamentului
MesajScris: Mie Ian 25, 2012 5:39 pm 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: Mar Mai 03, 2011 7:14 pm
Mesaje: 1297
da..si eu! acum, cei mai buni prieteni sunt parintii si sora mea :) (imi pare rau, totusi, ca a trebuit sa se intample asta , ca sa realizez ca ei imi sunt, de fapt, cei mai apropiati). e bine si mai tarziu, decat niciodata 8-}


Sus
 Profil  
 
 Subiectul mesajului: Re: Un bilant dupa 2 ani de la inceperea tratamentului
MesajScris: Mie Ian 25, 2012 5:45 pm 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: Mar Iul 06, 2010 6:19 pm
Mesaje: 2698
Localitate: Bucuresti
Multumesc frumos, Aura! Am rosit un pic, recunosc :ymblushing: . Voi, Aura si Lunna, dintre toti, puteti aprecia cel mai bine cum e sa te implici, pentru ca sunteti atat de generoase si implicate! :-) @};-

_________________
Legile naturii nu se schimba. Noi trebuie sa ne schimbam.

Nu suntem singuri: ne avem unii pe altii.

Anorexia si bulimia sunt boli, nu fitze, nu mofturi, nu alegeri! Aceste boli se trateaza, nu se ascund! Ajuta si tu! Fii activ, fii voluntar!


Sus
 Profil  
 
 Subiectul mesajului: Re: Un bilant dupa 2 ani de la inceperea tratamentului
MesajScris: Mie Ian 25, 2012 8:16 pm 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: Mar Mai 03, 2011 7:14 pm
Mesaje: 1297
e-lili scrie:
Multumesc frumos, Aura! Am rosit un pic, recunosc :ymblushing: . Voi, Aura si Lunna, dintre toti, puteti aprecia cel mai bine cum e sa te implici, pentru ca sunteti atat de generoase si implicate! :-) @};-



pai daca nu ma pot da ca exemplu...daca nu fac nimic pt mine, macar pt altii (care merita :text-givemebeer: )...imi mai spal si eu pacatele cumva :))


Sus
 Profil  
 
Afişează mesajele din ultimele:  Sortează după  
Scrie un subiect nou Răspunde la subiect  [ 7 mesaje ] 

Ora este UTC + 2 [ DST ]


Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator


Nu puteţi scrie subiecte noi în acest forum
Nu puteţi răspunde subiectelor din acest forum
Nu puteţi modifica mesajele dumneavoastră în acest forum
Nu puteţi şterge mesajele dumneavoastră în acest forum
Nu puteţi publica fişiere ataşate în acest forum

Căutare după:
Mergi la:  
cron