Acum este Mie Sep 20, 2017 10:38 am


Scrie un subiect nou Răspunde la subiect  [ 25 mesaje ]  Du-te la pagina 1, 2, 3  Următorul
Autor Mesaj
 Subiectul mesajului: BULIMIE-UN SFAT DACA SE POATE
MesajScris: Dum Oct 05, 2014 8:54 am 
Neconectat

Membru din: Lun Sep 29, 2014 10:39 pm
Mesaje: 16
Buna ziua!Pentru un IMC de 22(54kg-55kg la 160cm) cu activitatea sportiva medie-usoara max 30 min de3-4 ori pe saptamana,este de ajuns sa mananc conform calculatorului de pe site?Mentionez ca momentan aportul e in jur de 1200-1300 si consumul(in afara BMR) e de 150-250 prin activitati sportive o data la 2 zile. Cum as pute creste aportul caloric ca sa ajung la mentinere?Sa il cresc brusc sau treptat?In ultimii 2 ani l-am crescut de la 600-700kcal max in zilele bune sau mai nimic-300kcal max caci vomitam de 2 ori/zi, la cat e acum, dupa cum am reusit sa imi identific momentele cand imi este foame de foamea emotionala si sa imi dau de mancare atunci,cat era necesar pt a ma satura si a nu ma simti prea plina.Insa mi-au mai ramas episoade de mancat in timpul noptii, pe motiv de stress, anxietate, si faptul ca uneori nu ma pot desparti de acest obicei(imi plac binge-urile inca, din cand in cand dar efectul lor nu imi este placut).Mi-am obisnuit organismul sa se trezeasca nopatea si sa manance,chiar daca nu imi este foame.Am si simptomele unui aparent ulcer gastric, nediagnosticat...dar nu imi pot da seama daca nu e cumva o cauza trecatoare a bulimiei si privarii indelungate de alimente.
Va rog sa ma ajutati daca se poate cu un sfat.Am mai pus aceeasi intrebare pe topicul "Tratament" dar nu am primit niciun raspuns, si nici nu stiu daca mai e functional site-ul...nu e nimeni online.Va multumesc! :text-imnewhere:


Sus
 Profil  
 
 Subiectul mesajului: Re: BULIMIE-UN SFAT DACA SE POATE
MesajScris: Joi Oct 09, 2014 10:53 pm 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: Mar Mai 03, 2011 7:14 pm
Mesaje: 1297
Buna, Iulia :) incearca sa ii scrii un mesaj privat doamnei doctor Ciobanu :)


Sus
 Profil  
 
 Subiectul mesajului: Re: BULIMIE-UN SFAT DACA SE POATE
MesajScris: Lun Oct 13, 2014 10:22 am 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: Mar Iul 06, 2010 12:31 am
Mesaje: 220
iulia scrie:
Buna ziua!Pentru un IMC de 22(54kg-55kg la 160cm) cu activitatea sportiva medie-usoara max 30 min de3-4 ori pe saptamana,este de ajuns sa mananc conform calculatorului de pe site?Mentionez ca momentan aportul e in jur de 1200-1300 si consumul(in afara BMR) e de 150-250 prin activitati sportive o data la 2 zile. Cum as pute creste aportul caloric ca sa ajung la mentinere?Sa il cresc brusc sau treptat?In ultimii 2 ani l-am crescut de la 600-700kcal max in zilele bune sau mai nimic-300kcal max caci vomitam de 2 ori/zi, la cat e acum, dupa cum am reusit sa imi identific momentele cand imi este foame de foamea emotionala si sa imi dau de mancare atunci,cat era necesar pt a ma satura si a nu ma simti prea plina.Insa mi-au mai ramas episoade de mancat in timpul noptii, pe motiv de stress, anxietate, si faptul ca uneori nu ma pot desparti de acest obicei(imi plac binge-urile inca, din cand in cand dar efectul lor nu imi este placut).Mi-am obisnuit organismul sa se trezeasca nopatea si sa manance,chiar daca nu imi este foame.Am si simptomele unui aparent ulcer gastric, nediagnosticat...dar nu imi pot da seama daca nu e cumva o cauza trecatoare a bulimiei si privarii indelungate de alimente.
Va rog sa ma ajutati daca se poate cu un sfat.Am mai pus aceeasi intrebare pe topicul "Tratament" dar nu am primit niciun raspuns, si nici nu stiu daca mai e functional site-ul...nu e nimeni online.Va multumesc! :text-imnewhere:

Buna Iulia,bun venit in site-ul nostru!
Site-ul este functional,dar cum in ultuma vreme nu au mai fost persoane dornice sa vorbeasca despre afectiunea lor, l-am accesat mai rar.
Draga Iulia ,tulburarea ta de alimentatie dureaza de ani buni(6ani) si dupa cum descrii tu se pare ca la tine exista perioade de anorexie(restrictia calorica la 600-700cal/zi) si perioade de bulimie.
Nu stiu daca pana acum ai consultat vreun specialist (psihiatru,nutritionist,psihoterapeut) dar ar cam fi timpul.
Singura este dificil si chiar imposibil sa te vindeci.
Calculatorul de calorii care este in site este valabil pt persoanele fara probleme ale comportamentultui alimentar, asa cum se si specifica in site
Tu ai nevoie de un nutritionist care sa-ti stabilesca o dieta corespunzatoare si de un psihiatru care sa te ajute sa-ti rezolvi starile de anxietate si insomniile precum si in managerierea stresului de care vorbesti.
Spune-ne de unde esti pt a te ajuta in acest sens.
Tulburarile de alimentatie sunt boli si nu se vindeca de la sine si prin autotratare.
Te asteptam cu vesti noi!


Sus
 Profil  
 
 Subiectul mesajului: Re: BULIMIE-UN SFAT DACA SE POATE
MesajScris: Sâm Oct 18, 2014 2:36 pm 
Neconectat

Membru din: Lun Sep 29, 2014 10:39 pm
Mesaje: 16
Sunt din Botosani, dar sunt studenta la medicina in Iasi.Am mai fost internata de 2 ori si am urmat tratament de 2 ori pt depresie si anxietate.Zoloft, Depakine,Xanax.Momentan nu urmez niciun tratament, pt ca dna doctor de la spital mi-a spus ca nu am nevoie.La nutritionist si la psihoterapeut nu am fost, nu am bani.Familia mea e "tipul familiei bulimicei" asa cum e descrisa pe site.Mai rau imi fac decat sa ma ajute si se asteapta sa imi treaca peste noapte.Am invatat in timp sa ma obisnuiesc ca ei nu au cum sa inteleaga ceea ce se petrece in capul meu si ca is doar disperati cand vad ca vomit si...cam atat.Daca sunt trista, sau altceva se dau de ceasul mortii, tipa la mine.Am impresia ca le pasa si ca le-a pasat numai de prestatia scolara, de imbracaminte si de mancare.Atat, cam asta reprezint.Nu ma deranjeaza, dar as vrea sa ma inteleg cu dansii si sa capat increderea lor.De asta sunt asa stresata si cu examenele si cu tot...am ajuns sa nu mai am incredere in mine.


Sus
 Profil  
 
 Subiectul mesajului: Re: BULIMIE-UN SFAT DACA SE POATE
MesajScris: Sâm Oct 18, 2014 3:08 pm 
Neconectat

Membru din: Lun Sep 29, 2014 10:39 pm
Mesaje: 16
De 3 saptamani am facut un salt si am crescut singura caloriile la 1500-1600 + sport 200kcal pe zi si probabil ca voi mai creste...insa imi e teama ca voi cheltui prea mult pe atata mancare, si asa ca parintii imi faceau observatie ca ei cheltuie o gramada de bani pe mine, inclusiv pe mancare, si asta cand mancam in jur de 600-800kcal/zi.Banii pt binge-uri erau din banii mei de buzunar, cheltuiam cam 30RON/la doua zile pe dulciuri pt acest obicei prost.Ma simt mai bine si nu am avut decat un episod bulimic/purge/restrictie sau binge pe saptamana si nu m-am mai trezit noaptea, decat atunci.Mananc sanatos(fructe, legume,cereale, paine integrala,tot felul de nuci etc) dar am inclus si ciocolata si alte dulcegarii in meniu si deasemenea beau si un shake proteic cu vitamine in fiecare zi.Ma simt bine in pielea mea, imi place cum arat desi din cand in cand ma mai compar cu fetele perfecte de pe strada.
Insa am vazut aici pe site ca problema nu se rezolva numai din punct de vedere alimentar, asa cum am crezut atatia ani.Aceasta credinta a izvorat din faptul ca marea majoritate a lumii, inclusiv parintii, asta cred.Boala a inceput la mine din cauza singuratatii, lipsei de integrare in societate si nereusitei de a fi copilul model a parintilor.Ma tem ca desi o rezolv din punct de vedere al nutritiei, nu voi reusi sa imi rezolv problema cu parintii si voi avea neintelegeri cu ei pe viata pe care nu voi sti cum sa le rezolv fara a ma mai "pedepsesi" eu tot timpul pt cat de rea,proasta si singura sunt.Eu ma mai accept cu defecte etc, dar ei nu prea, si asta ma face si pe mine sa ma bat la cap ca sunt aiurea si sa ma pedepsesc ori de cate ori gresesc si fata de mine, nu numai fata de ei.
Mentionez ca m-am inscris si la un grup de co-dependenti, intrucat aici in Iasi nu sunt programe special destinate tulburarilor de alimentatie.
Va multumesc pt raspuns!


Sus
 Profil  
 
 Subiectul mesajului: Re: BULIMIE-UN SFAT DACA SE POATE
MesajScris: Mie Oct 22, 2014 10:01 am 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: Mar Iul 06, 2010 12:31 am
Mesaje: 220
iulia scrie:
De 3 saptamani am facut un salt si am crescut singura caloriile la 1500-1600 + sport 200kcal pe zi si probabil ca voi mai creste...insa imi e teama ca voi cheltui prea mult pe atata mancare, si asa ca parintii imi faceau observatie ca ei cheltuie o gramada de bani pe mine, inclusiv pe mancare, si asta cand mancam in jur de 600-800kcal/zi.Banii pt binge-uri erau din banii mei de buzunar, cheltuiam cam 30RON/la doua zile pe dulciuri pt acest obicei prost.Ma simt mai bine si nu am avut decat un episod bulimic/purge/restrictie sau binge pe saptamana si nu m-am mai trezit noaptea, decat atunci.Mananc sanatos(fructe, legume,cereale, paine integrala,tot felul de nuci etc) dar am inclus si ciocolata si alte dulcegarii in meniu si deasemenea beau si un shake proteic cu vitamine in fiecare zi.Ma simt bine in pielea mea, imi place cum arat desi din cand in cand ma mai compar cu fetele perfecte de pe strada.
Insa am vazut aici pe site ca problema nu se rezolva numai din punct de vedere alimentar, asa cum am crezut atatia ani.Aceasta credinta a izvorat din faptul ca marea majoritate a lumii, inclusiv parintii, asta cred.Boala a inceput la mine din cauza singuratatii, lipsei de integrare in societate si nereusitei de a fi copilul model a parintilor.Ma tem ca desi o rezolv din punct de vedere al nutritiei, nu voi reusi sa imi rezolv problema cu parintii si voi avea neintelegeri cu ei pe viata pe care nu voi sti cum sa le rezolv fara a ma mai "pedepsesi" eu tot timpul pt cat de rea,proasta si singura sunt.Eu ma mai accept cu defecte etc, dar ei nu prea, si asta ma face si pe mine sa ma bat la cap ca sunt aiurea si sa ma pedepsesc ori de cate ori gresesc si fata de mine, nu numai fata de ei.
Mentionez ca m-am inscris si la un grup de co-dependenti, intrucat aici in Iasi nu sunt programe special destinate tulburarilor de alimentatie.
Va multumesc pt raspuns!

Buna Iulia,
Ma bucur ca ai avut curajul de a-ti expune situatia in care te afli cu familia ta. Este cunoscut cercul relational vicios care se creeaza deobicei in familia persoanei cu tulburare de alimentatie,din care la un moment dat,aparent, nu se mai gaseste cale de iesire.
Desigur ca parintii tai sunt tensionati,ingrijorati si dornici ca tu sa fii sanatoasa,sa ai o viata normala mai ales ca esti studenta la medicina si intelegi f. bine de ce are organismul nevoie sa functioneze la parametri normali. Problema cu perfectiunea, cred ca si tu si parintii tai stiti ca nu exista asa ceva. Fiecare dintre noi are ceva imperfect pe care il acceptam si incercam sa-l diminuam cat se poate ,fara a face din asta o obsesie,un lucru pe care sa ne centram toate preocuparile. Asa cum am mai spus ,de noi depiunde de cum stim sa ne manageriem viata,ca ea sa fie frumoasa,usoara si sa ne simtim bine.
Ar fi bine sa nu te mai lasi atat de usor influentata de aparentele de pe strada sau din media. Tot ce ti se pare perfect ,te asigur ca are si imperfectiuni. Este important sa-ti constientizezi valoarea si din alte perspctive decat cea fizica. Sigur ai obiective importante de atins in viata la care poti accede fara sa fii "perfecta". Rezultatele tale bune de pana acum cred ca sunt dovezi solide atat pentru tine cat si pentru parintii tai,ale unei capacitati intelectuale deosebite si eu cred ca ei sunt mandri de tine,iar tu ar trebui sa fii increzatoare in fortele tale.
Incearca sa te inconjuri cu prieteni,sa ai o viata sociala cat mai activa si sa-ti dezvolti sentimentul de apartenenta si de contribuire.Este f. bine ca mergi la acel grup, te va ajuta in acest sens. Poate consulti odata si un nutritionist pt a reinvata sa mananci adecvat.
Eu iti doresc numai bine si ai curajul de a fi "imperfecta",lucru valabil pt fiecare dintre noi.
Te asteptam cu noi vesti.

Asteptam parerile tuturor celor ce acceseaza forumul in legatura cu subiectul "PERFECTIUNE"!


Sus
 Profil  
 
 Subiectul mesajului: Re: BULIMIE-UN SFAT DACA SE POATE
MesajScris: Mie Oct 22, 2014 12:32 pm 
Neconectat

Membru din: Vin Mai 30, 2014 2:35 pm
Mesaje: 1
Buna, Iulia! Ca si doamna doctor, tin sa te felicit, nu numai pentru curajul de a vorbi despre situatia ta, ci si pentru puterea de a-ti recunoaste problema. Este un mare pas inainte spre rezolvarea acesteia, faptul ca tu cauti ajutor si sustinere.
Dificultatea examenelor, plecarea de acasa si necesitatea integrarii intr-un mediu si un grup nou, dorinta de a-ti face mandri parintii, toate acestea au pus o mare presiune pe umerii tai si oricine s-ar simti coplesit. Am trecut si eu prin asta, acum cativa ani. Probabil ca vrei sa arati tuturor ca poti face fata, si nu oricum, ci stralucind.
Din experienta mea, resursele consumate pe un astfel de efort, sunt inutile. Intotdeauna vor fi unii care te vor admira, iar altii care, indiferent de cat de aproape ai fi tu de “perfectiune”, ar considera ca tot e prea putin. Gandeste-te ca fiecare are propriile idealuri, dar si iluzii.
Sunt sigura ca parintii tai sunt foarte mandri de tine, probabil ca nu au gasit o cale sa ti-o arate. Si, de asemenea, sufera cand te vad chinuindu-te, se simt neputinciosi in fata problemelor tale si atunci devin furiosi. Iar conflictul ajunge sa fie inevitabil.
Pe nimeni nu poti multumi intotdeuna, indiferent cat de importanta ar fi pentru tine persoana respectiva. Sa-ti vezi de viata ta, sa-ti gasesti preocupari care iti fac placere, sa gasesti oameni langa care sa te simti valoroasa, sa-ti doresti sa ajungi un medic bun, cu alte cuvinte, sa te concentrezi pe tine si nu pe ceilalti, cred ca acestea sunt lucrurile importante.
Fii ingaduitoare cu tine, asa cum nimeni altcineva n-ar putea fi.
Uita de perfectiune, este o fata morgana. Si apoi, toata lumea stie ca oamenii perfecti sunt plictisitori si lipsiti de originalitate.
Ai grija de tine.
Cu drag, Laura


Sus
 Profil  
 
 Subiectul mesajului: Re: BULIMIE-UN SFAT DACA SE POATE
MesajScris: Joi Oct 23, 2014 4:27 pm 
Neconectat

Membru din: Lun Sep 29, 2014 10:39 pm
Mesaje: 16
Va multumesc pt raspunsuri, deocamdata am inceput un nou grup cu tema referitoare la "traumele suferite in copilarie",pe care o sa il urmez in paralel, atat cat imi va permite timpul cu cel legat de co-dependenta.Pare promitatoare abordarea, caci combina tehnici de psihoterapie cu invataturi duhovnicesti.Sper sa ma mai lecuiasca de niste pareri gresite pe care mi le-am format in decursul timpului.Alte probleme inafara de faptul ca mereu ma ingrijorez ca nu mananc destul si de aia izbucnesc la un moment dat(desi am observat mai mult o componenta de natura psihica decat legata de nutritiein ultima vreme odata cu disparitia unor pofte) ar fi dureri frecvente la nivelul stomacului, dureri in piept,o durere de spate la nivel cervical si toracal si ameteli cand dau capul pe spate, dinti sensibili, o alergie la frig si cateodata la paine, ce nu imi da pace si cam atat.Toate astea probabil consecinte ale vomitatului.Parul nu imi cade, unghiile is rezistente,menstruatia ii regulata, constipatia s-a rezolvat in ultimul an, desi inca ma mai balonez des.Rezistenta la efort e mica, dar asa a fost de cand ma stiu.
Rezultatele mele la facultate nu sunt nici pe departe exceptionale, abia am trecut toti anii astia, si imi cam este frica...caci urmeaza rezidentiatul si creierul meu ii inca terci, desi ma pot concentra mult mai bine ca acum doi ani cel putin.Nu pot fi atenta tot timpul si memoria cam lasa de dorit dar asta mi se intampla cel mai des cand ma apuca panica de...cat e de invatat si nu am sa fac fata. :))
Momentan lucrez la lucrarea de licenta, subiectul ales de mine fiind 'anorexia la adolescent'.Poate ma voi inspira in redactarea lucrarii si de pe acest site...are multe informatii despre tratament explicate in amanunt.Mai greu cu statistica...nu prea am de unde scoate pacienti.Abia daca am 43 de foi care is internari multiple marea lor majoritate. :YMSIGH:
Vreau sa va multumesc pt munca depusa in alcatuirea acestui site- e de un real folos atat pt persoanele bolnave cat si pentru apartinatori.Imi pare rau ca nu l-am gasit mai devreme. :text-bravo:


Sus
 Profil  
 
 Subiectul mesajului: Re: BULIMIE-UN SFAT DACA SE POATE
MesajScris: Sâm Noi 01, 2014 2:06 pm 
Neconectat

Membru din: Lun Sep 29, 2014 10:39 pm
Mesaje: 16
Cand mananc ceva de ce trebuie neaparat sa simt ca nu mai pot ca sa ma conving sa ma opresc?De cele mai multe ori...nu ma ridic de la masa daca am stomacul plin si abia pot respira.Imi dau seama de satietate ,starea o simt inainte de a fi plin stomacul pana la refuz...numai ca nu am incredere in ea si imi zic sa mananc tot din farfurie...pt ca cine stie..daca imi va fi foame mai tarziu.?
Problema asta o am de mica...stomacul meu se umple repede.Insa cand eram mica si stateam la bunica, imi placea la nebunie sa mananc paine cu unt si miere/dulceata pana mi se facea greata...refuzam si laptele ca sa incapa cat mai mult dulce.Asa era micul dejun si cina.La pranz, uram borsul pt ca ma umplea repede si ma durea burta de la el...si nu mai incapea felul 2.Cateodata mancam doar felul 2 sau desertul de vreo 2-3ori(pana mi se facea rau).Si noaptea mancam paine goala.
Acasa s-a schimbat treaba.Dulcele a devenit ceva ce se manca numai dimineata(si eu preferam sa il mananc in liniste singura dar exagerat )si la gustari.La pranz nu se mai punea problema....mama imi dadea mancare cat pt ea.Ii ziceam ca nu mai pot dar nu intelegea....mancam printre lacrimi cateodata si desi vroiam desert pur si simplu nu mai aveam loc si ma enerva f tare.Din cauza asta pachetul de la scoala consta in dulciuri(biscuiti, napolitane) si cand aveam posibilitatea puneam mancarea la loc si mancam cat vroiam si ce vroiam.
Primele episoade 'pseudobulimice' de overeating pe dulciuri ca numai de alea am avut in 'tinerete' dar care mi-au ramas si acum, au fost cam de pe la 6 ani atat imi amintesc.Mi s-a spus ca as fi corelat micul dejun luat acasa in weekend cu parintii cu restul meselor dulci luate la bunica pt ca imi era dor de casa.Sincer îmi era dor de casa ,dar de liniste in casa, liniste care o gaseam de cele mai multe ori la micul dejun caci in rest mama era f nervoasa.
Dimineata aveam impresia ca inca nu am facut nimic ca sa o supar si sa tipe la mine...
Al doilea episod mi-l amintesc ca a fost prin clasele primare.Îmi amintesc cum veneam de la scoala, mama inca nu venise , si eu incepeam sa ma joc cu niste monezi vechi.Imi inchipuiam cum camara era magazin si eu cumparam ....dulciuri.Problema era ca dupa ce le 'luam ' le mancam ...si practic simteam cum nu vroiam sa se intample asta.Nu era sub controlul meu.Se intampla in fiecare zi si ma chinuia....pana cand am gasit alta 'joaca' mai inofensiva dar la fel de chinuitoare dupa un timp caci nu ma puteam opri.Parca eram posedata.Probabil aveam un comportament obsesivo compulsiv de mica...sau poate gresesc.Aveam frica de multe oricum....
In acesti ani nu am fost grasa, nici plinuta eram normala dpdv al statusului nutritional, dar ma consideram anormala din cauza aspectului fetei....Dupa cum v-am spus am avut cheiloschizis labial si desi am o operatie reusita, lumea vedea defectul...ca si mine si eram marginalizata sau 'intrebata ' de ce sunt asa.Eu vroiam sa nu mi se puna astfel de intrebari.Vroiam sa fiu normala...si sa nu mai atrag atentia asa.Am inceput sa ma urasc si sa cred ca toate esecurile mele cat si caracterul, tineau de ce aveam.Vroiam sa stiu de ce is asa....dar mai toti erau rusinati cand aduceam vorba.Am inceput sa cred ca sunt urata si proasta(da credeam atunci ca boala aceea, fiind 'din nastere' îmi afectase si creierul ....caci mama ma facea mereu proasta ori de cate ori greseam cu ceva.Am inceput sa cred ca e din nastere si ca ma detesta si ea, ca toata lumea , ca sunt cum sunt si ca nu se poate schimba nimic.La 5-6 ani imi doream sa nu ma fi nascut asa, sa ma fi lasat cum eram(nu stiam cum eram ca nu vazusem poze atunci) pt ca eram urata si respinsa de societate.Mi-am pus familia impotriva a mea, am crezut ca lor le place sa fiu asa ca sa ma pastreze numai pt eu si nimeni sa nu ma iubeasca mai mult decat ei.Asta simt si acum cateodata ca ma vor urata ca asa le place lor.Mai rau acest sentiment s-a extins la toti cei care îmi accepta infatisarea.+din anii anorexiei si bulimiei sentimentul s-a extins la corp.Cum as putea sa ma mint si sa imi spun ca arat bine cand ma surprind ca nu e asa(in general nu bag de seama ca m-am obisnuit ori sa nu ma uit la mine...ori sa vad altceva ...fata in general si nu defectul)Bineinteles ca acel 'in general' s-a extins la corp si am inceput sa compensez....ca sa nu arat rau chiar peste tot.Am avut asta tot timpul ,insa fara a fi episod full de anorexie etc ci mai mult o preocupare mai exagerata asupra aspectului caci imi doream sa fiu normala....ca cei din jur, sa fac parte din multime nu sa fiu aratata cu degetul.Nu eram si nu am fost grasuta, grasa ,nu imi stiam greutatea, unii imi ziceai ca sunt slaba, altii ca sunt normala.Cert e ca nu eram sub IMC-ul normal in schimb ma mai balonam...destul de des.Cam atat va spun deocamdata si mi-ar prinde tare bine daca mi-ati raspunde la prima intrebare daca sa incep sa ma incred in corpul meu si sa ma opresc cand simt ca o sa ma umflu(nu ma refer la greutate ci la stomac plin)...si ca daca nu ma opresc mi se face rau(rau care mi se pare ca imi face placere caci organismul meu se simte hranit sau cel putin asa cred eu caci mancatul meu normal seamana un pic cu un episod bulimic si desi psihic imi e bine,fizic imi fac rau)Momentan îmi calculez caloriile caci altfel as manca intuitiv...deci putin si mi-ar fi frica de asta ceea ce ar declansa un posibil episod bulimic .De asemeni, mananc 3 mese pe zi si 3-4 gustari inclusiv noaptea(e variabila cantitatea dupa orar) :(
PS: dupa discutiile de pe acest site , chiar as zice ca sunt înconjurata de fete plinute/obeze ca sa aflu ca la cat am eu is considerata grasa.Trista situatia...dupa fetele de aici ar trebui sa am -15kg la inaltimea mea...ca sa fiu slaba.si eu care credeam ca 50-52 la inaltimea mea ii skinny aflu ca is in categoria xxl! :( Îmi pare rau ca va vedeti asa de plinute si de fapt sunteti slabute...la greutatea castigata...


Sus
 Profil  
 
 Subiectul mesajului: Re: BULIMIE-UN SFAT DACA SE POATE
MesajScris: Mar Noi 04, 2014 10:34 am 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: Mar Iul 06, 2010 12:31 am
Mesaje: 220
iulia scrie:
Cand mananc ceva de ce trebuie neaparat sa simt ca nu mai pot ca sa ma conving sa ma opresc?De cele mai multe ori...nu ma ridic de la masa daca am stomacul plin si abia pot respira.Imi dau seama de satietate ,starea o simt inainte de a fi plin stomacul pana la refuz...numai ca nu am incredere in ea si imi zic sa mananc tot din farfurie...pt ca cine stie..daca imi va fi foame mai tarziu.?
Problema asta o am de mica...stomacul meu se umple repede.Insa cand eram mica si stateam la bunica, imi placea la nebunie sa mananc paine cu unt si miere/dulceata pana mi se facea greata...refuzam si laptele ca sa incapa cat mai mult dulce.Asa era micul dejun si cina.La pranz, uram borsul pt ca ma umplea repede si ma durea burta de la el...si nu mai incapea felul 2.Cateodata mancam doar felul 2 sau desertul de vreo 2-3ori(pana mi se facea rau).Si noaptea mancam paine goala.
Acasa s-a schimbat treaba.Dulcele a devenit ceva ce se manca numai dimineata(si eu preferam sa il mananc in liniste singura dar exagerat )si la gustari.La pranz nu se mai punea problema....mama imi dadea mancare cat pt ea.Ii ziceam ca nu mai pot dar nu intelegea....mancam printre lacrimi cateodata si desi vroiam desert pur si simplu nu mai aveam loc si ma enerva f tare.Din cauza asta pachetul de la scoala consta in dulciuri(biscuiti, napolitane) si cand aveam posibilitatea puneam mancarea la loc si mancam cat vroiam si ce vroiam.
Primele episoade 'pseudobulimice' de overeating pe dulciuri ca numai de alea am avut in 'tinerete' dar care mi-au ramas si acum, au fost cam de pe la 6 ani atat imi amintesc.Mi s-a spus ca as fi corelat micul dejun luat acasa in weekend cu parintii cu restul meselor dulci luate la bunica pt ca imi era dor de casa.Sincer îmi era dor de casa ,dar de liniste in casa, liniste care o gaseam de cele mai multe ori la micul dejun caci in rest mama era f nervoasa.
Dimineata aveam impresia ca inca nu am facut nimic ca sa o supar si sa tipe la mine...
Al doilea episod mi-l amintesc ca a fost prin clasele primare.Îmi amintesc cum veneam de la scoala, mama inca nu venise , si eu incepeam sa ma joc cu niste monezi vechi.Imi inchipuiam cum camara era magazin si eu cumparam ....dulciuri.Problema era ca dupa ce le 'luam ' le mancam ...si practic simteam cum nu vroiam sa se intample asta.Nu era sub controlul meu.Se intampla in fiecare zi si ma chinuia....pana cand am gasit alta 'joaca' mai inofensiva dar la fel de chinuitoare dupa un timp caci nu ma puteam opri.Parca eram posedata.Probabil aveam un comportament obsesivo compulsiv de mica...sau poate gresesc.Aveam frica de multe oricum....
In acesti ani nu am fost grasa, nici plinuta eram normala dpdv al statusului nutritional, dar ma consideram anormala din cauza aspectului fetei....Dupa cum v-am spus am avut cheiloschizis labial si desi am o operatie reusita, lumea vedea defectul...ca si mine si eram marginalizata sau 'intrebata ' de ce sunt asa.Eu vroiam sa nu mi se puna astfel de intrebari.Vroiam sa fiu normala...si sa nu mai atrag atentia asa.Am inceput sa ma urasc si sa cred ca toate esecurile mele cat si caracterul, tineau de ce aveam.Vroiam sa stiu de ce is asa....dar mai toti erau rusinati cand aduceam vorba.Am inceput sa cred ca sunt urata si proasta(da credeam atunci ca boala aceea, fiind 'din nastere' îmi afectase si creierul ....caci mama ma facea mereu proasta ori de cate ori greseam cu ceva.Am inceput sa cred ca e din nastere si ca ma detesta si ea, ca toata lumea , ca sunt cum sunt si ca nu se poate schimba nimic.La 5-6 ani imi doream sa nu ma fi nascut asa, sa ma fi lasat cum eram(nu stiam cum eram ca nu vazusem poze atunci) pt ca eram urata si respinsa de societate.Mi-am pus familia impotriva a mea, am crezut ca lor le place sa fiu asa ca sa ma pastreze numai pt eu si nimeni sa nu ma iubeasca mai mult decat ei.Asta simt si acum cateodata ca ma vor urata ca asa le place lor.Mai rau acest sentiment s-a extins la toti cei care îmi accepta infatisarea.+din anii anorexiei si bulimiei sentimentul s-a extins la corp.Cum as putea sa ma mint si sa imi spun ca arat bine cand ma surprind ca nu e asa(in general nu bag de seama ca m-am obisnuit ori sa nu ma uit la mine...ori sa vad altceva ...fata in general si nu defectul)Bineinteles ca acel 'in general' s-a extins la corp si am inceput sa compensez....ca sa nu arat rau chiar peste tot.Am avut asta tot timpul ,insa fara a fi episod full de anorexie etc ci mai mult o preocupare mai exagerata asupra aspectului caci imi doream sa fiu normala....ca cei din jur, sa fac parte din multime nu sa fiu aratata cu degetul.Nu eram si nu am fost grasuta, grasa ,nu imi stiam greutatea, unii imi ziceai ca sunt slaba, altii ca sunt normala.Cert e ca nu eram sub IMC-ul normal in schimb ma mai balonam...destul de des.Cam atat va spun deocamdata si mi-ar prinde tare bine daca mi-ati raspunde la prima intrebare daca sa incep sa ma incred in corpul meu si sa ma opresc cand simt ca o sa ma umflu(nu ma refer la greutate ci la stomac plin)...si ca daca nu ma opresc mi se face rau(rau care mi se pare ca imi face placere caci organismul meu se simte hranit sau cel putin asa cred eu caci mancatul meu normal seamana un pic cu un episod bulimic si desi psihic imi e bine,fizic imi fac rau)Momentan îmi calculez caloriile caci altfel as manca intuitiv...deci putin si mi-ar fi frica de asta ceea ce ar declansa un posibil episod bulimic .De asemeni, mananc 3 mese pe zi si 3-4 gustari inclusiv noaptea(e variabila cantitatea dupa orar) :(
PS: dupa discutiile de pe acest site , chiar as zice ca sunt înconjurata de fete plinute/obeze ca sa aflu ca la cat am eu is considerata grasa.Trista situatia...dupa fetele de aici ar trebui sa am -15kg la inaltimea mea...ca sa fiu slaba.si eu care credeam ca 50-52 la inaltimea mea ii skinny aflu ca is in categoria xxl! :( Îmi pare rau ca va vedeti asa de plinute si de fapt sunteti slabute...la greutatea castigata...

Draga iulia, multumim si apreciem puterea ta confesiune in forumul nostru. Asta inseamna ca ne simti aproape si ai incredere in noi.
Fiecare persoana cu o tulburare de alimentatie are un istoric al bolii ei in care pot fi identificati factorii favorizanti si cei declansatori ai bolii. Tu descrii f.bine contextul in care a aparut boala ta si un psihoterapeut,psihiatru poate intelege usor mecanismul producerii ei. Intr-o singura fraza acesta se poate explica prin "foamea ta de iubire" din partea familiei si mai ales a mamei,nesatisfacuta si transformata intr-o foame fizica, asa cum spuneai tu,greu de stapanit.
In completare, vine o personalitate a ta ,mult sensibilizata de acel semn dupa interventia chirurgicala pt cheiloschizis, si pt care nu ai fost ajutata sa inveti sa manageriezi situatiile de disconfort psihologic aparute. Toate acestea s-au structurat intr-o tulburare obsesiv compulsiva centrata pe alimentatie.
Iata dece este necesara o interventie terapeutica integrata,multidisciplinara intr-o tulburare de alimentatie!
TU ai nevoie sa lucrezi in sedintele de psihoterapie cu obsesiile legate de imaginea fizica,sa inveti sa manageriezi situatiile de disconfort psihologic ce apar,restabilirea relatiilor normale in familie. Terapeutul ar trebui sa lucreze si cu familia ta.
Pentru ca psihoterapia sa aiba rezultate bune este mare nevoie si de o medicatie adecvata pt starile tale compulsive,de axietate si insomnii ca si de o consiliere nutritionala.
Rezolvare exista intotdeauna,numai sa vrei sa fii ajutata.
Iti doresc mult succes Iulia!


Sus
 Profil  
 
Afişează mesajele din ultimele:  Sortează după  
Scrie un subiect nou Răspunde la subiect  [ 25 mesaje ]  Du-te la pagina 1, 2, 3  Următorul

Ora este UTC + 2 [ DST ]


Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator


Nu puteţi scrie subiecte noi în acest forum
Nu puteţi răspunde subiectelor din acest forum
Nu puteţi modifica mesajele dumneavoastră în acest forum
Nu puteţi şterge mesajele dumneavoastră în acest forum
Nu puteţi publica fişiere ataşate în acest forum

Căutare după:
Mergi la:  
cron